Cum erau negociate șpăgile de angajații Primăriei Capitalei și cât primea „barosanul” Sorin Oprescu

Cum erau negociate șpăgile de angajații Primăriei Capitalei și cât primea barosanul Sorin Oprescu

În referatul cu propunerea de arestare a celor șapte persoane cercetate în dosarul lui Sorin Oprescu există fragemente din înregistrări ambientale relevante pentru acuzațiile aduse acestora si primarului Capitalei, Sorin Oprescu.

Astfel, din înregistrări reiese că fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Cristian Stanca, și directorul general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, discutau despre banii încasați de la administratori de firme, în schimbul unor contracte cu primăria, și care ar fi trebuit dați edilului.

Anchetatorii notează în documentul citat că în 3 iulie, în incinta spălătoriei auto administrate de Cristian Stanca, denunțătorii i-au dat acestuia echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, într-un plic de culoare maro (seriile bancnotelor fiind înregistrate în prealabil).

„Cu ocazia acestei întâlniri ((….) ), Cristian Stanca nu a dorit să stea mult de vorbă”, mai scriu anchetatorii.

Potrivit acestora, la sfârșitul lunii iulie societatea denunțătoare a finalizat lucrările la gardul Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și a notificat în scris beneficiarul, care nu organizase recepția lucrărilor, iar în 29 iulie denunțătorul s-a întâlnit cu Cristian Stanca, care a insistat asupra plății mitei către directorul economic, Mircea Octavian Constantinescu, și către primarul Sorin Oprescu..

În discuțiile dintre denunțător și Cristian Stanca, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, era numit „barosanul”.

„Barosanu’ așteaptă, că a băgat banii… Stau banii acolo și ce să-i zici? Sunt acolo. Acuma …[neinteligibil]…n-ai ce să le mai zici! Ăsta… îți dai seama, s-a dus, a vorbit… Pe ăla… îl interesează pe ăla că e întâi, că e [expresie obscenă] ! Știi ce zic!”, sunt discuțiile interceptate de procurori.

Conform anchetatorilor, întrebat ce valoare au sumele pentru cei doi, Cristian Stanca a precizat doar valoarea mitei pentru directorul economic din Primăria Capitalei: „Păi, sunt 7.000”, în privința lui Oprescu el precizând doar: „Mai e și… barosanu’.”.

La întâlnirea din aceeași zi cu denunțătorul, Cristian Stanca i-a calculat denunțătorului cât a încasat de la Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești, cât mai are de încasat și cât a cheltuit pentru realizarea lucrărilor, după care i-a reamintit pretențiile de remitere a mitei pentru Sorin Oprescu și directorul economic Mircea Octavian Constantinescu.

Anchetatorii spun că Stanca ar fi scris pe o hârtie ce bani trebuie plătiți cu prioritate: „Da. Deci, ăștia sunt… prioritari”, fiind de acord cu afirmația denunțătorului „Aia-s prioritatatea… Constantinescu. Nu?”.

Referindu-se la primarul Capitalei, Sorin Oprescu, Cristian Stanca a menționat: „Și la barosanul… 50…”, confirmând prin „da, da.” întrebarea denunțătorului „De… Tot euro sunt și ăștia?”.

Cristian Stanca, fostul șofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, și alte cinci persoane au fost arestați de Tribunalul București, luni seară, în dosarul în care primarul Capitalei este acuzat de luare de mită.

Pe lângă șoferul lui Oprescu și directorul economic din Primăria Capitalei, instanța a admis propunerea DNA și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile și pentru omul de afaceri Claudiu Bengalici și pentru Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae și Florin Șupeală, director general și respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Mogoșoaia.

Instanța a dispus și luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administrației Cimitirelor, și pentru Romeo Albu.

Cristian Stanca, fostul șofer al primarului general Sorin Oprescu, omul de afaceri Claudiu Bengalici, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, Florin Șupeală, directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului și Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei au fost reținuți, duminică seară, de procurorii anticorupție în dosarul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.

Conform DNA, Cristian Stanca este suspectat de complicitate la luare de mită (trei infracțiuni), complicitate la dare de mită și trafic de de influență, Ruxandra Petroi Avasiloae, Florin Șupeală și Mircea Constantinescu sunt suspectați de luare de mită, în timp ce omul de afaceri Claudiu Bengalici a fost reținut pentru două infracțiuni de complicitate la spălarea banilor. Cornel Popa este cercetat pentru luare de mită, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, două infracțiuni de dare de mită și trafic de influență, iar Albu pentru complicitate la complicitate la dare de mită.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puțin înainte de miezul nopții, magistrații Tribunalului București au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliției Capitalei. Decizia nu este definitivă și a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel București.

Procurorii arată că, în perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din București un sistem prin care firmele care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.
Astfel, firma executantă păstra pentru sine între 30 și 33 la sută din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită. O parte de 10 la sută din valoarea contractului era cerută pentru Sorin Oprescu, potrivit DNA.

Potrivit anchetatorilor, primarul general al Capitalei a primit sâmbătă seară, de la șeful unei instituții din subordine, 25.000 de euro, bani ce proveneau de la cei patru denunțători.

Conform unor surse judiciare, persoana care i-a adus banii ar fi șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane, Cornel Bogdan Popa.

Sorin Oprescu a fost ulterior oprit în trafic, sâmbătă noapte, iar asupra sa ar fi fost găsită suma de 5.000 de euro din banii primiți ca mită, în timp ce restul banilor ar fi fost găsiți apoi la locuința acestuia, au mai spus sursele citate.

În referatul procurorilor DNA cu propunerea de arestare a primarului Capitalei, unul din denunțătorii din dosar susține că i-ar fi dat mită lui Sorin Oprescu un milion de euro, în perioada 2013- 2015.

De asemenea, un martor din dosarul lui Sorin Oprescu a declarat la DNA că primarul general primea banii în pungi de cadou, sub o pernă ornamentală de pe o canapea, și își lua măsuri de precauție atunci când primea sume de bani drept mită, folosind inclusiv un aparat pentru bruierea telefoanelor mobile.

În același document se precizează că martorul a afirmat, în declarațiile date în fața anchetatorilor, că Oprescu îi cerea omului său de încredere să fie atent când vine la întâlnirile pentru a da mita, să se deplaseze pe mai multe străzi pentru a verifica să nu fie urmărit.

Alexandru Chiciu, avocatul primarului Capitalei, a declarat, luni seară, după ce l-a vizitat pe acesta în arest, că Sorin Oprescu „nu va demisiona”, iar mesajul său pentru toți cei care s-au grăbit să-l acuze este: „Aveți puțintică răbdare, domnilor!”.

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului, care l-a vizitat luni pe Sorin Oprescu în arest, a spus că primarul Capitalei îi roagă pe bucureșteni să aibă încredere în el.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal